A trecut mai mult de un an de când nu am mai postat pe blog. Un an în care am avut evenimente frumoase și luminoase, pline de clipe unice și irepetabile trăite alături de familia mea. Am născut o fetiță gingașă și frumoasă care ne aduce zâmbete, mângâiere și lumină în casă, alături de frățiorul său Bogdan.
Privesc viața ca pe o lecție care mă provoacă adesea să dau examene pe nepregătite. O lecție continuă, neîntreruptă de: răbdare, dragoste, luptă, lacrimi, fericire, putere, cădere, zâmbete, frici, agonie, căutare, admirație și nu în ultimul rând iertare. Tot mai mult realizez că fiecare clipă este extrem de prețioasă și că nici o secundă nu trebuie trăită "întraiurea". Mă cutremură uneori gândul că, noi nu realizăm ce dar prețios ni s-a oferit : cel de a trăi, de a ne naște sănătoși, frumoși și plini de "talanți". Irosim adesea prețiosul timp al tinereții ( mă refer acum la mine) , pierzând vremea cu lucruri neimportante, cele care nu trebuiesc luate în serios. Atât de mult regret că până la vârsta mea, au fost momente când aș fi putut petrece altfel unele zile. Însă mă bucur că acum gândesc poate puțin mai altfel și încerc să savurez fiecare moment așa cum este el; pentru că orice clipă e unică și irepetabilă și niciodată nu se va mai întoarce ziua care a trecut. Poate peste ani , voi privi cu bucurie în urmă și voi realiza că nu mi-am irosit viața.
Ies în ogradă și nu pot să încetez de a mă bucura de timpul minunat cu soare, flori mirositoare și adiere de vânt. Și aceste lucruri (neînsemnate mai devreme) acum au devenit parte din mine. Mă bucur de fiecare succes al copiilor mei și de fiecare răsărit. Este incredibil, dar abia nu demult am înțeles ce binecuvântare este să fii sănătos. Doar atunci când a decedat prima fetiță( din cauza tumorii maligne ) am înțeles multe lucruri dar, mai cu seamă care este prețul sănătății cu adevărat.
De mică am iubit știința medicinei, poate deoarece mama este medic, însă chiar și după absolvirea facultății de medicină nu eram atât de conștientă că SĂNĂTATEA este de fapt o comoară, un dar de la Dumnezeu. Am înțeles că nici toți banii din univers nu ar putea trata o maladie incurabilă decât dacă Dumnezeu nu ar vrea asta. Prețul sănătății îl plătim cu propriile fapte, însă uneori rămân întrebări fără răspuns; cum ar fi:
-De ce copilașii care nu au fapte nechibzuite la activ, suferă și poartă greul bolii?
- De ce ?
Numai Bunul Dumnezeu știe...
Eh...oftez din greu acum , deși o fac rar dar, uneori mă doare până în măduva oaselor, până în adâncul inimii. Mă doare că am ținut de mânuță copila nevinovată care și- a dat suflarea chiar în ochii mei. M- a apucat cu toată puterea ce îi mai rămase și a rostit ultimile două silabe "ma.." căci a vrut să spună mama și...scrâșnind pentru ultima oară de durere a murit. .. Scriu și lacrimile mă inundă...A cedat în fața cancerului care a mistuit- o , care a făcut- o să trăiască clipe de dureri infernale. A fost un copil minunat! A fost și nu mai este. Doamne,căci tare am mai suferit! Am trăit zile negre după asta; erau momente când plângeam în hohote și tot nu mai găseam alinare. Mă chinuiau mii de întrebări dar, așa și nu mai găseam răspunsuri. Nici nu mi-ar veni a crede , însă chiar am trăit aceste momente, chiar am pierdut fetița cu chip de înger pe nume Amedeia. Au urmat zile în șir în care mi- am plâns de milă, am plâns pentru durerea prin care a trecut Amedeia, pentru că nu a fost să fie să mă pot bucura de ea. Încercam să caut răspunsuri dar nimic nu mă ajuta, nu mă alina și mai ales nu mă făcea să pot înțelege de ce a trebuit ea să sufere. Am avut și oameni frumoși în preajmă care au încercat să mă susțină , să mă ajute să pot continua drumul vieții. Vreau să le mulțumesc pe această cale!
Viața m-a învățat ce preț are sănătatea, prietenia, omenia, familia, copiii și timpul. Credința că Dumnezeu mă va ajuta să pot merge pe drumul vieții fără copila mult iubită m- a făcut să pot rezista perioadei de după decesul ei. A fost ceva de nedescris, însă chiar nu pot să cred că acum este continuare a vieții fără ea și e o continuare care într- un fel suplinește golul dar, de fapt nu îl suplinește însă îl camuflează ca să nu se vadă. Locul Amedeiei este tot gol, ea a lăsat o durere în inima mea când a plecat, însă tot ce am învățat împreună cu ea despre viață, mă ajută să pot trăi în continuare mai atentă și mai recunoscătoare , mai iertătoare și mai iubitoare.
Nu am crezut că voi putea zâmbi fără ea însă acum o fac zilnic.
Nu am crezut că voi putea avea copii după șocul emoțional trăit, însă acum îi am .
Nu am crezut că voi putea iubi viața cu ardoare după zilele sure ce mi-au inundat viața de după decesul ei, însă acum o ador!
Aș mai avea multe de povestit despre ce am trecut în vara anului 2013 cu Amedeia, însă nu mă lasă starea de spirit să o fac.
" Tot ce nu ne doboară ne face mai puternici " asta am simțit pe propria piele...
