Despre viaţă

Tot mai rar imi vine inspiratia sa scriu aici, dar atunci cand o fac inseamna ca s-a adunat suficienta informatie in capul meu pentru a o expune aici.
  Vreau sa scriu referitor la ce se intampla in zilele acestea in tara mea natala. Parerea mea este una subiectiva si nu pretind sa spun ca cunosc multe la acest capitol. Mi se pare ca este ingrozitor caci am ajuns sa traim asa tragedii in tarisoara lui Stefan Cel Mare. Chiar nu vreau sa judec pe nimeni , insa fara sa vreau inteleg ca ceea ce se intampla este o consecinta grava a lipsei dragostei si afectiuni parintesti. Nu au nevoie copiii nostri de gadgeturi, de ciocolate "scumpe "trimise la pachet de peste hotare de catre parintii lor. Copiii au nevoie de cineva care sa ii dea pupic de noapte buna si sa il stanga in brate mai ales in perioada adolescentei, atunci cand ei se cauta pe sine si li se pare jenant ceea ce nu trebuie sa li se para asa. Ma refer ca ei la virsta adolescentei percep lucurirle putin altfel, chiar incerc sa imi amintesc cum eram eu in adolescenta ; mi se parea ca sunt deja independenta si ca pot singura sa iau decizii referitor la viata mea. Mai ales daca parintii sunt mereu ocupati cu serviciul, )asa cum era si mama mea), in goana dupa bani pentru a le putea oferi copiilor sai tot ce e  mai bun si ca sa nu le lipseasca nimic. Insa e greu cand ai de toate si nu ai cel mai esential, iubirea parinteasca. Eu era sa fiu tare fericita daca mama era sa ma cuprinda macar o data pe zi in acea virsta de 14 ani, dar din pacate nu avea timp pentru asta. Stiam ca sunt responsabila pentru temele de acasa, pentru notele ce le primesc si ma straduiam sa am note mari pentru ca sa ma laude mama. Doream sa vorbeasca mai mult cu mine, sa ma intrebe mai mult despre simtirile si trairile mele interioare dar asta nu prea se intampla. Mama stia ca eu am jurnal secret in care imi scriam trairile si gandurile, si ea il gasea mereu indiferent unde nu il ascundeam , il citea si considera ca cunoaste totul despre mine. Dar nu asta vroiam, eu scriam de nevoie acolo. Mai mult era sa ma bucur daca mama ma intreba cum o mai duc. Dar asta e. Multumesc oricum mamei ca a avut grija de mine sa nu imi lipseasca nimic si ca imi permitea sa ma duc la biserica, caci acolo gaseam raspuns la muuuulte intrebari care ma framantau in acel moment.