Pasiunea de a scrie atunci când inima o cere o am încă din adolescenţă când obişnuiam să îmi aştern pe hârtie gândurile ca să nu se rătăcească în mintea mea. Deschid şi acum uneori caietele cu filele îngălbenite de timp, care găzduiesc mii de emoţii ascunse în cuvintele ce le-am scris de-a lungul anilor.
La început a fost cuvântul ne învaţă scripturile şi am desoperit pentru mine că doar cuvântul e cel ce mă face să evadez din lumea reală uneori şi să mă ancorez în lumea scrisului ce îmi aduce multă satisfacţie. Oamenii scriu mult şi diferit, ei o fac pentru că aşa simt că se descarcă şi îşi fac loc pentru a putea trăi fără prejudecăţi. Chiar dacă cineva nu scrie nimic, nu înseamnă că el nu citeşte nimic. Nu toţi pot să expună gândurile coerent în scris însă fiecare nu poate trăi fără a î-şi îmbogăţi lumea interioară cu hrană duhovnicească. Sunt oameni care chiar au darul acesta de a mânui cuvântul şi datorită cărora lumea devine mai diversă . Nu tot ce se scrie e bun , însă oricine are acest drept de a se descătuşa şi de a lăsa pe foaie buchii aranjate cu sens sau fără.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu