Viaţa...

Am primit si eu cândva acest  minunat dar de a trăi, l-am primit făra de avansuri, făra credite ,făra promsiuni goale, mi s-a oferit VIAŢA în dar de la creatorul tuturor DUMNEZEU!

 Pe această cale ţin să-L mulţumesc cordial că mi s-a oferit şansa de a mă naşte şi a mă dezvolta din toate punctele de vedere! Poate am avut moment de nedescris in viaţa, grele si mai puţin grele dar, la fel ca şi pentru toţi aceilalţi oameni care au beneficiat de cadoul acest suprem, am invăţat să depăşesc fiecare moment ieşind mereu îvingătoare.

Nu vreau să zic că am avut multe de îndurat de când m-am născut pe acest pamânt şi bun si rău, însă veau să zic că tot ce mi s-a întâmplat a fost de fiecare dată ca o lectie de la Cel de Sus, din care trebuia mereu să trag concluziile cuvenite!

E simplu sa meditezi asupra faptului că a te naşte e un dar, însă…când conştientizez faptul că nimic nu este întâmplător, realizez că de fapt, fiecare viţă oferită în

 dar de Dumnezeu este spre bucuria sau nefericirea celui ce o primeşte. Mă refer la aceea că nu toţi iau in serios viaţa, nu toti o acceptă aşa cum i se oferă fiecăruia dar,  până la urmă fiecare, măcar o data saa gâdit probabil in sinea lui că viaţa e frumoasă. Indiferent de circumstanţe, de situaţii şi de felul şi calitatea vieţii, fiecare suflet îşi are menirea sa in Univers, şi învaţă până la urmă cu ce poate să-i fie de folos Universului.

Viaţa prinde culoare atunci când suntem fericiţi şi devine  gri atunci când tristeţea ne învăluie. Nu sunt filosof ca să scriu mari meditaţii, însă vreau să remarc ceea ce nicioadată nu voi putea întelege. Viaţa este misterioasă. Da, ea are misterele sale, şi posibil prin asta ne ţine mereu in suspansul ei.

Darul vietii il traiesc zi de zi, incerc mereu, să zâmbesc orice n-ar fi. Fiecare clipă este un dar, nu pierd speranţa orice nu s-ar întâmpla, viaţa îşi are cursul său,  menirea sa. Viaţa pe care o trăiesc, este o comoară de mult preţ ce am căpătat-o fără să înţeleg de unde vin , însă am învăţat că vin de nicăieri ca să plec spre veşnicie. Interesantă şi uneori de neânţeles, uneori plină de durere, alteori cu scântei de fericire, dar este viaţa mea, viaţa ce o trăiesc. În fiecare clipă învăţ ceva nou despre viaţă, si înţeleg că de fapt este un izvor nesecat de experienţă de tot genul. Este un amalgam de emoţii diferite, este o provocare ce merita trăită din plin!

-De ce e minunată ea? Mă întreb eu adesea.

-Deoarece e unică şi irepetabilă, e fără preţ şi plină de parfum îmbătător cu arome de întâmplări picante, situaţii stresante, momente plăcute, lacrimi de dor şi de dragoste, cuvinte frumoase şi fapte măreţe. Îmi răspunde conştiinţa.

Totul a început într-o zi de vară. Era sfârşitul lunii lui cireşar. Simţeam durere, căci urma să mă nasc pe cale naturală iar copiii ce se nasc în acest mod traversează un tunel dureros care este uterul mamei sale, până ajung să vadă lumia soarelui de la capatul tunelului. Mama îmi povestise de nenumărate ori cât de dureros a fost pentru ea să mă nască. A avut un travaliu de mai bine de 24 de ore care a ţinut-o mereu în febra durerii. Pe vremuri, nu erau anestezii epidurale, medicina era la un stadiu incipient de dezvoltare. A răbdat sărmana mamă durerile ce i-au fost hărăzite din timpul travaliului ca să îmi dăruiască cel mai scump şi cel mai frumos dar. Viaţa! Îmi vine uneori în minte întrebarea .

-De ce viaţa trebuie să fie oferită prin durere? Oare durerea unei persoane ce oferă viaţă nu e prea mare plata pentru ea? Da e mare! Şi poate din acest motiv totul devine atât de stâns legat între aceste persoane. Se formează o continuitate de emoţii şi sentimente ce durează şi până dincolo de mormânt.

Când am fost pusă pe pieptul mamei pentru câteva clipe, am simţit că această persoană este acel stâlp de încredere ce mi-a dăruit viaţa. Am simţit inconştient desigur, la acel moment nu cred că mă gândeam astfel dar, acum pot să presupun ce aş fi simţit atunci. Ea probabil că m-a pupat fericită că a scăpat cu bine de travaliu şi de durerile infernale din timpul naşterii propriu zise. Am tras aer pentru prima dată în piept atunci, iar o dată cu aerul inhalat am înghiţit moleculele universului ce conţin în sine totul ; şibine şi rău. Conţin până şi particule din pielea oamenilor ce erau prezenţi acolo. Dar cel mai de preţ ce am inhalat, a fost dragostea mamei ce o poartă pentru mine. Această dragoste am simţit-o meru pe parcursul vieţii şi o simt şi acum în continuare. Am fost preluată apoi de neonatolog ca să mi se facă antropometria cuvenită şi să mi se ofere intervenţiile necesare unui nou născut. Mi sa aspirat apa din năsuc, mi sa legat ombilicul de bucăţica de cordon ce rămăsese în urma tăierii cordonului ombilical ce mă unea cu mama. În acele momente totul abia începea. Eram deja ieşită cu bine la lumină, eram în perioada de acomodare cu mediul ce mă înconjura. Am fost ataşată la pieptul mamei peste ceva timp şi atunci am simţit cred că o binecuvântare adevărată. Am fost copleşită de dragostea infinită a mamei ce curgea prin venele ei sub formă de lapte. Cu fiecare înghiţitură simţeam că ea mă iubeşte, că ea mă va ocroti mereu şi că ea este acel înger cu chip de om care ar face orice pentru ca puiul său să fie bine.

Au urmat clipe de gingăşie şi tandreţe alături de mămica. Eram sigură că în braţele ei nimic rău ni mi se va întâmpla niciodată. Glasul ce îl auzeam că mă alintă, era pentru mine cel mai dulce şi afectuos. Eram un copil fericit să am o mamă ce î-mi dăruia zilnic clipe unice de nedescris. Subconştientul meu are undeva tăinuită această informaţie, de altfel nu era să pot să o înşir pe foaie . Acum pot să spun cu mâna pe inimă că mama este acel ostaş credincios care a fost mereu la datorie. Îi sunt recunoscătoare pentru multe în viaţă dar, desigur că în primul rând pentru faptul că mi-a dat viaţă. A făcut totul aşa cum a ştiut mai bine şi ştiu sigur că a făcuto din inimă!

Zilele petrecute la maternitate erau pentru mine zile neutre, eu mă acomodam cu viaţa extrauterină însă mama era acea persoană ce radia de fericire. Era bucuroasă că în sfârşit mă ţine în braţe, îmi vede ochişorii, îmi cunoaşte mirosul şi-mi aude vocea. Eram două fiinţe îndrăgostite una de alta, eu depindeam de ea în totalitate, iar mama încerca să-mi ofere cele mai frumoase clipe atunci când avea grijă de mine. Chiar de plângeam , eram oricum fericită. Atunci tot ce ştiam despre viaţă, era faptul că am o fiinţă protectoare alături care mă îngrijeşte şi mă iubeşte. Ştiam că nu pot face absolut nimic fără ea. Eram dependentă de acea fiinţă dulce care mi-a dat viaţă şi a cărei bătăi de inimă erau alaturi de mine încă de la primele secunde de concepţie a vieţii mele intrauterine.

Venise şi ziua externării din maternitate. Toţi erau plini de bucurie , şi nu în ultimul rând, tata . El era mândru că are un copil. Era încântat că mă ţine în braţe şi că eram copia exactă a lui.

-Se zice că fetiţele ce seamănă cu taţii vor avea o viaţă norocoasă! Exclamă el la un moment dat. Vreau ca fetiţa mea să poarte numele Tatiana. Ea va fi Tatiana Nicolae.  Acest nume tata mi l-a atribuit. Mi-a sorocit acest nume, care de altfel îmi place foarte mult. E un nume ce are semnificaţia de “prinţesă”. Acest nume mi-a purtat mereu noroc şi a fost o copertă frumoasă a chipului meu.

Mama a acceptat din prima ca să port acest nume. Tatăl meu fiind de origine rusă, mi-a şi dedicat un nume care este folosit cu precădere în rândul ruşilor...

Va urma...

Puterea gândului curat

Mereu am dorit să obţin cât mai mult de la viaţă, la fel ca orice alt om care vrea să trăiască la maximă intensitate unica şi irepetabila sa viaţă oferită în dar cu cea mai mare generozitate de către Creatorul Universului Dumnezeu.
  Am încercat în fel şi chip să nu rămân în urma prietenilor, colegilor, verişorilor ; păstrând mereu spiritul competitiv în fruntea tuturor acţiunilor mele. Nu pot să zic că asta m-a încurcat să tind mai cu spor spre ceia ce mi-am dorit mereu. Ba dimpotrivă, asta m-a făcut să caut mereu soluţii potrivite pentru a-mi atinge scopurile şi obiectivele propuse. Am căutat  prin cărţi , răspunsuri la sutele de întrebări care î-mi frământau gândul adolescentin în fel şi chip. Unele le-am aflat, altele au rămas încă nedescoperite dar, ceia ce m-a făcut să pot trece în viaţă peste încercările vijelioase ale vieţii a fost puterea gândului pozitiv, optimist şi curat. 
 De nenumărate ori m-am convins că gândul ce dăinuie în noi ne condiţionează starea de spirit şi ne deschide orizonturi luminoase sau viceversa.
 M-am gândit o vreme bună,  ce să fac ? ; ca să pot trece peste o mare încercare a vieţii care a stors din mine mai toate lacrimile şi m-a îngenunchiat practic în faţa viselor şi speranţelor desenate cu multă grijă în mintea mea. Am căutat alinare în rugăciunea inimii şi în puterea gândului curat pe care mi-l cultivam zilnic şi care mă făcea să mă simt mai optimistă . Am devenit mult mai fericită datorită dorinţei de a trăi cu o rază de lumină în gând care este nimic alt ceva decât autocultivare internă. Încerc să cultiv în mine gânduri deschise la culoare care mă fac să mă simt minunat chiar dacă afară plouă. Mă bucur de zâmbetul puiului de om ( Bogdan fiul meu) , cu care îmi încep orice dimineaţă. Admir cu mare duioşie fiecare floricică ce creşte la noi în curte dar, cel mai important încerc din răsputeri să trec cu vederea trecutul dureros care m-a făcut să mă ridic şi să iau viaţa practic de la zero. 

Gândul este arhitectul destinului. (Swami Shivananda)

Atunci când eşti priceput la ceva, o să te lauzi tuturor. Atunci când excelezi, o să fii lăudat de toţi.(Walter Payton)

Lauda. 
Astăzi mi-am propus să meditez asupra unui subiect mai puţin discutat dar care este omniprezent în viaţa fiecăruia din noi zilnic, mai ales pe reţelele de socializare. Stau şi mă gândesc pentru ce sunt împrăştiate laudele în toate direcţiile de către marea majoritate a oamenilor ; şi constat cu uimire că totuşi cauza principală este măgulirea.
Pentru ce este nevoie de ea?
Oare nu ar fi mai bine să fim sinceri unul cu altul şi atunci când este nevoie să îi spunem unui cunoscut sau prieten ce credem cu adevărat, să nu apelăm la laude pentru că ele nu fac bine egoului personal al acelei persoane?
 Să te lauzi este la modă acum, şi nu pot să zic că nu sunt contaminată de acest "virus".  Da, mă laud şi eu uneori dar constat că de fapt satisfacţia este doar a mea atunci când apelez la laudă personală. Cei ce văd gestul făcut de lăudăros nu sunt tare încântaţi de atitudinea sa. Tot ce poate stârni persoana care se laudă este doar în defavoarea sa. A te lăuda este arogant într-o oarecare măsură, dar cu toate astea este parte din viaţa noastră cotidiană. Şi nu neapărat dacă te lauzi singur, poate de cele mai multe ori primim laude fără să le merităm, ceia ce este mult mai dizgraţios.

„E mai bine să meriți laude și să nu le primești decât să le primești fără să le meriți.” — Mark Twain

Despre M A M A

Mama...este cuvântul lăsat parcă de Dumnezeu la auzul căruia mă trec fiorii. Mai cu seamă acum când copilul mă strigă folosind acest cuvânt divin. Consider că acest cuvânt are însemnătate sfinţită de-a lungul timpului, ce semnifică; dăruire, căldură, încredere, iubire, protecţie,  duioşie, mărinimie, compătimire şi cultură. Echivalentul cel mai semnificativ al cuvântului MAMA consider că este totuşi VIAŢĂ. De la ea porneşte totul. Din uterul ei se naşte o nouă fiinţă umană care la rândul ei va dărui direct sau indirect o altă viaţă. Şi acest ciclu al vieţii continue să se extindă încă de la Adam şi Eva parcă la infinit.
 MAMA este cel mai dulce cuvânt din univers care sună aproape la fel în toate limbile.
MAMA este începutul vieţii mele şi ea este setaua călăuză care mi-a fost şi este în continuare alături de mine în cele mai dificile momenete ale vieţii dar şi în cele frumoase.
MAMA este firavă ca ghiocelul şi protectoare ca leuaica.
MAMA, doar ea ştie cel mai bun leac pentru puiul său atunci când el suferă sau este trist.
Aş continua la infinit şirul gândurilor despre mama, dar un gând nu îmi dă pace mereu.
-Ce va fi când mama va închide ochii pentru a pleca în veşnica pomenire a nefiinţei ?
Este întrebarea care mă face să mă treacă fiorii şi să iau receptorul pentru a o suna pe mama cât trăieşte şi e vie. Am realizat cu adevărat semnificaţia acestui cuvânt divin abia după ce am trecut prin chinurile travaliului şi după ce am născut pe cale naturală.
 Atunci am înţeles că mama este ceva de nedescris în cuvinte. Ea este o părticică din divinitate pe pământ, şi zic asta deoarece participă la procrearea continua a umanităţii. Deşi ştie că o aşteaptă durerile naşterii, ea îşi iubeşte copiii chiar din momentul în care află că e însărcinată.
 E ceva extraordinar de frumos să ştii că ea , adică mama ta unică şi irepetabilă este cel mai de încredere pilon al vieţii tale. Ea este universul tău şi binecuvântările ei sunt adevărate perle pentru viaţa ta. E uimitor câtă putere de voinţă poate avea o mamă atunci când puiul său e bolnav. Mama devine omul supranatural când merge vorba că trebuie să stea zile şi nopţi lângă copil atunci când el e cuprins de mrejele bolii.
 E scumpă cum nu este pe lume nici o nestemată. Ea preţ nu are şi orice lacrimă a ei nu trebuie lăsată să fie de tristeţe, deoarece mama chiar nu merită să plângă din cauza copilului căruia i-a dat o bucăţică din sufletul ei.
 O iubesc la rândul meu pe mamica mea protectoare şi luminoasă ca un soare.
-Mămico, să ai o viaţă cu miros de trandafiri şi să fii protejată de toţi îngerii cereşti pentru că tu, mi-ai dăruit viaţă şi nimic mai frumos nu putea să se întâmple cu mine decât să ştiu că te am în calitate de mamă anume pe tine!!!
Te iubesc, mămico!