Haină de neadevăr

Scrisoare către tata

            Salut, Tata.
A mai trecut un an din viaţa mea cu bine şi eu ca deobicei îţi scriu de ziua mea. De data asta nu o să primeşti scrisoarea mea în plic cum o primeai altă dată, azi voi scrie o scrisoare" SURDĂ" aici, deoarece consider că aşa e mai bine.
     Mi-e dor la fel de mult de tine, tata dar, stiu ca dorul meu nu poate fi potolit din motive doar de tine ştiute.
Am avut un an fericit, un an în care am zâmbit mult şi am plâns puţin. Îl avem pe fiul Bogdan care ne umple viaţa de MIRACOLE. Tot ce ne lipseşte acum este doar Amedeia.
Am aşa multe să îţi povestesc şi regret profud că tu eşti departe de mine, căci viaţa e scurtă relativ, iar eu tot aştept în fiecare zi de naştere ca tu să mă suni. Ştiu că POATE va veni şi acea zi mult aşteptată dar, ar putea fi târziu şi imposibil de recuperat timpul pe care l-am trăit separat.
 Vreau să ştii că inima mea încă te iubeşte, că aş putea să îţi iert anii irosiţi fără a î-mi oferi atenţie  şi toate cele cuvenite da....tată, nu amâna de azi pe mâine, mi-e dor de tine,
MI-E DOR DE TINE!!!
                                                                                  Cu drag , fiica ta Taniuşa...

    Atasez un link aici ca sa il cunoasteti si voi pe tatal meu.http://avan21.ru/

http://avan21.ru/galereya.html?galItem=13&galAlbum=1&galTag=

Fii mulţumit...viaţa e doar una!

Uneori mă gândesc că viaţa e atât de scurtă, iar noi ne dorim aşa multe să realizăm dar, ne pierdem timpul cu nimicuri precum supărări, furii, frustrări, ură şi multe alte vicii sufleteşti care ne răpesc din preţiosul timp oferit ca să îl trăim la cea mai înaltă valoare. Mi-e foarte trist atunci, când văd unii oameni la care ţin mult şi care se poartă aşa de parcă ar avea de trăit un număr nelimitat de ani şi îşi permit prea multe neadmisibile şi nepermise. Chiar aş vrea să cred că fericirea atrage fericire şi lumea ce ne înconjoară este produsul tuturor gândurilor şi acţiunilor noastre zilnice.  Timpul se scurge prea rapid, azi e luni , iar mâine e din nou duminică şi nu observăm cum încet dar cu paşi siguri ne transformăm în roboţi care au doar perfecţiune şi bunăstare în vizor. Nu toţi dar, foarte mulţi ne dorim să fim perfecţi. Să avem o familie fericită, cea mai frumoasă casă, cei mai deştepţi şi sănătoşi copii, cel mai bun job şi salariu nelimitat. Şi de fapt ce e rău în toate astea? Nimic rău. Doar că toate astea nu le poate obţine nimeni aproape, deoarece sunt doar aspiraţii care nu pot să se contopească într-un tot întreg. Şi nu din motiv că este imposibil dar, cred eu că deoarece nu depunem suficient efort ca să obţinem mai întâi liniştea interioară şi mai apoi să încercăm să le vrem pe toate la un loc. Cum poate un om care mereu îl ofensează pe aproapele său să ceară de la el perfecţiune în toate? Foarte simplu! Poate şi punct. El consideră că  o soţie grijulie , iubitoare, care găteşte bine şi are grijă de copii şi menţine casa în curăţenie, îi este pursisimplu datoare să fie la picioarele lui, doar pentru simplu motiv că el lucrează şi aduce venit în casă. DAR ...nu face nici cel mai mic efort ca să fie măcar elementar om cumsecade , nemaivorbind de politeţea elementară. Acest om veşnic nemulţumit de tot ce îl înconjoară şi care nu savurează fiecare zi ca pe o binecuvântare, la sigur într-o bună zi se poate pomeni în faţa propriei nepăsări şi frustrări ca un vagabond care a trăit mereu aspirând spre perfecţiune şi zilnic cătând nod în papură la toate şi tot.
  Însă până la urmă fiecare îşi primeşte răsplata sa!. 
Obiectivele ce mi le-am înaintat sunt alea care mă vor face să îmi trăiesc libertatea oferită chiar de Dumnezeu în aşa mod , încât ea să nu fie o piedică în realizarea viselor  şi  dorinţelor tăinuite. 
 Am şi eu multe dorinţe, dar sunt conştientă că unele pot deveni realitate, altele pot rămâne să sălăşluiasă în inima mea până la adânci bătrâneţe. Tot ce am învăţat în viaţă este că toate sunt trecătoare dar, omenia şi sinceritatea trebuie să nu ne părărsească nici în cele mai neprevăzute situaţii. Prietenii vin şi pleacă, banii  vin şi se duc, tinereţea e trecătoare şi nimic nu e mai de preţ decât LINIŞTEA interioară care te ajută să ei decizii corecte şi te călăuzeşte spre limanul liniştit al vieţii.
 Oamenii sunt diverşi, caracterele sunt diferite şi noi trebuie să putem găsi acel echilibru care ar putea să ne ajute să aflăm limbă comună cu fiecare. Pământul e rotund şi de câte ori m-am convins că atunci când mă aştept cel mai puţin, anume în acele momente se întoarce ca un bumerang spre mine tot ce am trimis spre univers. Bine sau rău, frumos sau urât, curat sau murdar...Doar noi alegem cum să existăm aici pe pământ în decursul vieţii ce ne este oferită tuturor ca o încercare de a ne manifesta şi dezvolta, de a câştiga sau pierde , de a lăsa ceva frumos în urma noastră sau a distruge ce au făcut alţii cu sinceră dorinţă şi dragoste curată.
  Sunt ceia ce gândesc, vreau să trăiesc frumos şi pentru asta am nevoie de voinţă puternică şi dragoste de viaţă. 
  Mulţumesc ....acesta e cuvântul ce ne face mai buni.
 Mulţumesc pentru tot şi toate ! De o mie de ori mulţumesc!!!

Viaţa...

Am primit si eu cândva acest  minunat dar de a trăi, l-am primit făra de avansuri, făra credite ,făra promsiuni goale, mi s-a oferit VIAŢA în dar de la creatorul tuturor DUMNEZEU!

 Pe această cale ţin să-L mulţumesc cordial că mi s-a oferit şansa de a mă naşte şi a mă dezvolta din toate punctele de vedere! Poate am avut moment de nedescris in viaţa, grele si mai puţin grele dar, la fel ca şi pentru toţi aceilalţi oameni care au beneficiat de cadoul acest suprem, am invăţat să depăşesc fiecare moment ieşind mereu îvingătoare.

Nu vreau să zic că am avut multe de îndurat de când m-am născut pe acest pamânt şi bun si rău, însă veau să zic că tot ce mi s-a întâmplat a fost de fiecare dată ca o lectie de la Cel de Sus, din care trebuia mereu să trag concluziile cuvenite!

E simplu sa meditezi asupra faptului că a te naşte e un dar, însă…când conştientizez faptul că nimic nu este întâmplător, realizez că de fapt, fiecare viţă oferită în

 dar de Dumnezeu este spre bucuria sau nefericirea celui ce o primeşte. Mă refer la aceea că nu toţi iau in serios viaţa, nu toti o acceptă aşa cum i se oferă fiecăruia dar,  până la urmă fiecare, măcar o data saa gâdit probabil in sinea lui că viaţa e frumoasă. Indiferent de circumstanţe, de situaţii şi de felul şi calitatea vieţii, fiecare suflet îşi are menirea sa in Univers, şi învaţă până la urmă cu ce poate să-i fie de folos Universului.

Viaţa prinde culoare atunci când suntem fericiţi şi devine  gri atunci când tristeţea ne învăluie. Nu sunt filosof ca să scriu mari meditaţii, însă vreau să remarc ceea ce nicioadată nu voi putea întelege. Viaţa este misterioasă. Da, ea are misterele sale, şi posibil prin asta ne ţine mereu in suspansul ei.

Darul vietii il traiesc zi de zi, incerc mereu, să zâmbesc orice n-ar fi. Fiecare clipă este un dar, nu pierd speranţa orice nu s-ar întâmpla, viaţa îşi are cursul său,  menirea sa. Viaţa pe care o trăiesc, este o comoară de mult preţ ce am căpătat-o fără să înţeleg de unde vin , însă am învăţat că vin de nicăieri ca să plec spre veşnicie. Interesantă şi uneori de neânţeles, uneori plină de durere, alteori cu scântei de fericire, dar este viaţa mea, viaţa ce o trăiesc. În fiecare clipă învăţ ceva nou despre viaţă, si înţeleg că de fapt este un izvor nesecat de experienţă de tot genul. Este un amalgam de emoţii diferite, este o provocare ce merita trăită din plin!

-De ce e minunată ea? Mă întreb eu adesea.

-Deoarece e unică şi irepetabilă, e fără preţ şi plină de parfum îmbătător cu arome de întâmplări picante, situaţii stresante, momente plăcute, lacrimi de dor şi de dragoste, cuvinte frumoase şi fapte măreţe. Îmi răspunde conştiinţa.

Totul a început într-o zi de vară. Era sfârşitul lunii lui cireşar. Simţeam durere, căci urma să mă nasc pe cale naturală iar copiii ce se nasc în acest mod traversează un tunel dureros care este uterul mamei sale, până ajung să vadă lumia soarelui de la capatul tunelului. Mama îmi povestise de nenumărate ori cât de dureros a fost pentru ea să mă nască. A avut un travaliu de mai bine de 24 de ore care a ţinut-o mereu în febra durerii. Pe vremuri, nu erau anestezii epidurale, medicina era la un stadiu incipient de dezvoltare. A răbdat sărmana mamă durerile ce i-au fost hărăzite din timpul travaliului ca să îmi dăruiască cel mai scump şi cel mai frumos dar. Viaţa! Îmi vine uneori în minte întrebarea .

-De ce viaţa trebuie să fie oferită prin durere? Oare durerea unei persoane ce oferă viaţă nu e prea mare plata pentru ea? Da e mare! Şi poate din acest motiv totul devine atât de stâns legat între aceste persoane. Se formează o continuitate de emoţii şi sentimente ce durează şi până dincolo de mormânt.

Când am fost pusă pe pieptul mamei pentru câteva clipe, am simţit că această persoană este acel stâlp de încredere ce mi-a dăruit viaţa. Am simţit inconştient desigur, la acel moment nu cred că mă gândeam astfel dar, acum pot să presupun ce aş fi simţit atunci. Ea probabil că m-a pupat fericită că a scăpat cu bine de travaliu şi de durerile infernale din timpul naşterii propriu zise. Am tras aer pentru prima dată în piept atunci, iar o dată cu aerul inhalat am înghiţit moleculele universului ce conţin în sine totul ; şibine şi rău. Conţin până şi particule din pielea oamenilor ce erau prezenţi acolo. Dar cel mai de preţ ce am inhalat, a fost dragostea mamei ce o poartă pentru mine. Această dragoste am simţit-o meru pe parcursul vieţii şi o simt şi acum în continuare. Am fost preluată apoi de neonatolog ca să mi se facă antropometria cuvenită şi să mi se ofere intervenţiile necesare unui nou născut. Mi sa aspirat apa din năsuc, mi sa legat ombilicul de bucăţica de cordon ce rămăsese în urma tăierii cordonului ombilical ce mă unea cu mama. În acele momente totul abia începea. Eram deja ieşită cu bine la lumină, eram în perioada de acomodare cu mediul ce mă înconjura. Am fost ataşată la pieptul mamei peste ceva timp şi atunci am simţit cred că o binecuvântare adevărată. Am fost copleşită de dragostea infinită a mamei ce curgea prin venele ei sub formă de lapte. Cu fiecare înghiţitură simţeam că ea mă iubeşte, că ea mă va ocroti mereu şi că ea este acel înger cu chip de om care ar face orice pentru ca puiul său să fie bine.

Au urmat clipe de gingăşie şi tandreţe alături de mămica. Eram sigură că în braţele ei nimic rău ni mi se va întâmpla niciodată. Glasul ce îl auzeam că mă alintă, era pentru mine cel mai dulce şi afectuos. Eram un copil fericit să am o mamă ce î-mi dăruia zilnic clipe unice de nedescris. Subconştientul meu are undeva tăinuită această informaţie, de altfel nu era să pot să o înşir pe foaie . Acum pot să spun cu mâna pe inimă că mama este acel ostaş credincios care a fost mereu la datorie. Îi sunt recunoscătoare pentru multe în viaţă dar, desigur că în primul rând pentru faptul că mi-a dat viaţă. A făcut totul aşa cum a ştiut mai bine şi ştiu sigur că a făcuto din inimă!

Zilele petrecute la maternitate erau pentru mine zile neutre, eu mă acomodam cu viaţa extrauterină însă mama era acea persoană ce radia de fericire. Era bucuroasă că în sfârşit mă ţine în braţe, îmi vede ochişorii, îmi cunoaşte mirosul şi-mi aude vocea. Eram două fiinţe îndrăgostite una de alta, eu depindeam de ea în totalitate, iar mama încerca să-mi ofere cele mai frumoase clipe atunci când avea grijă de mine. Chiar de plângeam , eram oricum fericită. Atunci tot ce ştiam despre viaţă, era faptul că am o fiinţă protectoare alături care mă îngrijeşte şi mă iubeşte. Ştiam că nu pot face absolut nimic fără ea. Eram dependentă de acea fiinţă dulce care mi-a dat viaţă şi a cărei bătăi de inimă erau alaturi de mine încă de la primele secunde de concepţie a vieţii mele intrauterine.

Venise şi ziua externării din maternitate. Toţi erau plini de bucurie , şi nu în ultimul rând, tata . El era mândru că are un copil. Era încântat că mă ţine în braţe şi că eram copia exactă a lui.

-Se zice că fetiţele ce seamănă cu taţii vor avea o viaţă norocoasă! Exclamă el la un moment dat. Vreau ca fetiţa mea să poarte numele Tatiana. Ea va fi Tatiana Nicolae.  Acest nume tata mi l-a atribuit. Mi-a sorocit acest nume, care de altfel îmi place foarte mult. E un nume ce are semnificaţia de “prinţesă”. Acest nume mi-a purtat mereu noroc şi a fost o copertă frumoasă a chipului meu.

Mama a acceptat din prima ca să port acest nume. Tatăl meu fiind de origine rusă, mi-a şi dedicat un nume care este folosit cu precădere în rândul ruşilor...

Va urma...

Puterea gândului curat

Mereu am dorit să obţin cât mai mult de la viaţă, la fel ca orice alt om care vrea să trăiască la maximă intensitate unica şi irepetabila sa viaţă oferită în dar cu cea mai mare generozitate de către Creatorul Universului Dumnezeu.
  Am încercat în fel şi chip să nu rămân în urma prietenilor, colegilor, verişorilor ; păstrând mereu spiritul competitiv în fruntea tuturor acţiunilor mele. Nu pot să zic că asta m-a încurcat să tind mai cu spor spre ceia ce mi-am dorit mereu. Ba dimpotrivă, asta m-a făcut să caut mereu soluţii potrivite pentru a-mi atinge scopurile şi obiectivele propuse. Am căutat  prin cărţi , răspunsuri la sutele de întrebări care î-mi frământau gândul adolescentin în fel şi chip. Unele le-am aflat, altele au rămas încă nedescoperite dar, ceia ce m-a făcut să pot trece în viaţă peste încercările vijelioase ale vieţii a fost puterea gândului pozitiv, optimist şi curat. 
 De nenumărate ori m-am convins că gândul ce dăinuie în noi ne condiţionează starea de spirit şi ne deschide orizonturi luminoase sau viceversa.
 M-am gândit o vreme bună,  ce să fac ? ; ca să pot trece peste o mare încercare a vieţii care a stors din mine mai toate lacrimile şi m-a îngenunchiat practic în faţa viselor şi speranţelor desenate cu multă grijă în mintea mea. Am căutat alinare în rugăciunea inimii şi în puterea gândului curat pe care mi-l cultivam zilnic şi care mă făcea să mă simt mai optimistă . Am devenit mult mai fericită datorită dorinţei de a trăi cu o rază de lumină în gând care este nimic alt ceva decât autocultivare internă. Încerc să cultiv în mine gânduri deschise la culoare care mă fac să mă simt minunat chiar dacă afară plouă. Mă bucur de zâmbetul puiului de om ( Bogdan fiul meu) , cu care îmi încep orice dimineaţă. Admir cu mare duioşie fiecare floricică ce creşte la noi în curte dar, cel mai important încerc din răsputeri să trec cu vederea trecutul dureros care m-a făcut să mă ridic şi să iau viaţa practic de la zero. 

Gândul este arhitectul destinului. (Swami Shivananda)

Atunci când eşti priceput la ceva, o să te lauzi tuturor. Atunci când excelezi, o să fii lăudat de toţi.(Walter Payton)

Lauda. 
Astăzi mi-am propus să meditez asupra unui subiect mai puţin discutat dar care este omniprezent în viaţa fiecăruia din noi zilnic, mai ales pe reţelele de socializare. Stau şi mă gândesc pentru ce sunt împrăştiate laudele în toate direcţiile de către marea majoritate a oamenilor ; şi constat cu uimire că totuşi cauza principală este măgulirea.
Pentru ce este nevoie de ea?
Oare nu ar fi mai bine să fim sinceri unul cu altul şi atunci când este nevoie să îi spunem unui cunoscut sau prieten ce credem cu adevărat, să nu apelăm la laude pentru că ele nu fac bine egoului personal al acelei persoane?
 Să te lauzi este la modă acum, şi nu pot să zic că nu sunt contaminată de acest "virus".  Da, mă laud şi eu uneori dar constat că de fapt satisfacţia este doar a mea atunci când apelez la laudă personală. Cei ce văd gestul făcut de lăudăros nu sunt tare încântaţi de atitudinea sa. Tot ce poate stârni persoana care se laudă este doar în defavoarea sa. A te lăuda este arogant într-o oarecare măsură, dar cu toate astea este parte din viaţa noastră cotidiană. Şi nu neapărat dacă te lauzi singur, poate de cele mai multe ori primim laude fără să le merităm, ceia ce este mult mai dizgraţios.

„E mai bine să meriți laude și să nu le primești decât să le primești fără să le meriți.” — Mark Twain

Despre M A M A

Mama...este cuvântul lăsat parcă de Dumnezeu la auzul căruia mă trec fiorii. Mai cu seamă acum când copilul mă strigă folosind acest cuvânt divin. Consider că acest cuvânt are însemnătate sfinţită de-a lungul timpului, ce semnifică; dăruire, căldură, încredere, iubire, protecţie,  duioşie, mărinimie, compătimire şi cultură. Echivalentul cel mai semnificativ al cuvântului MAMA consider că este totuşi VIAŢĂ. De la ea porneşte totul. Din uterul ei se naşte o nouă fiinţă umană care la rândul ei va dărui direct sau indirect o altă viaţă. Şi acest ciclu al vieţii continue să se extindă încă de la Adam şi Eva parcă la infinit.
 MAMA este cel mai dulce cuvânt din univers care sună aproape la fel în toate limbile.
MAMA este începutul vieţii mele şi ea este setaua călăuză care mi-a fost şi este în continuare alături de mine în cele mai dificile momenete ale vieţii dar şi în cele frumoase.
MAMA este firavă ca ghiocelul şi protectoare ca leuaica.
MAMA, doar ea ştie cel mai bun leac pentru puiul său atunci când el suferă sau este trist.
Aş continua la infinit şirul gândurilor despre mama, dar un gând nu îmi dă pace mereu.
-Ce va fi când mama va închide ochii pentru a pleca în veşnica pomenire a nefiinţei ?
Este întrebarea care mă face să mă treacă fiorii şi să iau receptorul pentru a o suna pe mama cât trăieşte şi e vie. Am realizat cu adevărat semnificaţia acestui cuvânt divin abia după ce am trecut prin chinurile travaliului şi după ce am născut pe cale naturală.
 Atunci am înţeles că mama este ceva de nedescris în cuvinte. Ea este o părticică din divinitate pe pământ, şi zic asta deoarece participă la procrearea continua a umanităţii. Deşi ştie că o aşteaptă durerile naşterii, ea îşi iubeşte copiii chiar din momentul în care află că e însărcinată.
 E ceva extraordinar de frumos să ştii că ea , adică mama ta unică şi irepetabilă este cel mai de încredere pilon al vieţii tale. Ea este universul tău şi binecuvântările ei sunt adevărate perle pentru viaţa ta. E uimitor câtă putere de voinţă poate avea o mamă atunci când puiul său e bolnav. Mama devine omul supranatural când merge vorba că trebuie să stea zile şi nopţi lângă copil atunci când el e cuprins de mrejele bolii.
 E scumpă cum nu este pe lume nici o nestemată. Ea preţ nu are şi orice lacrimă a ei nu trebuie lăsată să fie de tristeţe, deoarece mama chiar nu merită să plângă din cauza copilului căruia i-a dat o bucăţică din sufletul ei.
 O iubesc la rândul meu pe mamica mea protectoare şi luminoasă ca un soare.
-Mămico, să ai o viaţă cu miros de trandafiri şi să fii protejată de toţi îngerii cereşti pentru că tu, mi-ai dăruit viaţă şi nimic mai frumos nu putea să se întâmple cu mine decât să ştiu că te am în calitate de mamă anume pe tine!!!
Te iubesc, mămico!

La început a fost cuvântul

Pasiunea de a scrie atunci când inima o cere o am încă din adolescenţă când obişnuiam să îmi aştern pe hârtie gândurile ca să nu se rătăcească în mintea mea. Deschid şi acum uneori caietele cu filele îngălbenite de timp, care găzduiesc mii de emoţii ascunse în cuvintele ce le-am scris de-a lungul anilor.

La început a fost cuvântul ne învaţă scripturile şi am desoperit pentru mine că doar cuvântul e cel ce mă face să evadez din lumea reală uneori şi să mă ancorez în lumea scrisului ce îmi aduce multă satisfacţie. Oamenii scriu mult şi diferit, ei o fac pentru că aşa simt că se descarcă şi îşi fac loc pentru a putea trăi fără prejudecăţi. Chiar dacă cineva nu scrie nimic, nu înseamnă că el nu citeşte nimic. Nu toţi pot să expună gândurile coerent în scris însă fiecare nu poate trăi fără a î-şi îmbogăţi lumea interioară cu hrană duhovnicească. Sunt oameni care chiar au darul acesta de a mânui cuvântul şi datorită cărora lumea devine mai diversă . Nu tot ce se scrie e bun , însă oricine are acest drept de a se descătuşa şi de a lăsa pe foaie buchii aranjate cu sens sau fără.

Visez

Visez cu ochii larg deschişi şi sper că se poate împlini orice vis . Vreau să fie în primul rând pace pe întreg pământul şi să fie cât mai puţini copii bolnavi, deoarece copiii nu poartă nici o vină pentru păcatele cuiva şi nu cred că e corect ca ei să sufere pentru nu ştiu ce păcate ale părinţior şi nu numai.
  Vreau să nu fie secetă. Seceta e generată de împietrirea sufletelor înrăite şi care nu respectă principiile de bază ale moralităţii umane. Vreau să nu existe case de copii abandonaţi din diferite motive. Vreau oamenii să fie sinceri unii cu alţii şi să nu se rătăcească printre minciunile iscodite din diferite motive pentru a-şi apăra propria piele şi pentru a părea mai buni sau a fi mai credibili. Minciuna iese la iveală de cele mai multe ori pe parcursul vieţii pământeşti a omului şi lasă un gust extrem de amar atunci când este descoperită.

N-ţi plânge de milă, femeie!

Ataşez nişte versuri scise de mine cu ceva timp în urmă.

file din gânduri de seară

Ziua se termină de fiecare dată diferit dar în suflet este mereu o bucurie amestecată cu povara zilei ce a trecut. Acum e seră şi vreau să mulţumesc lui Dumnezeu pentru această zi minunată, azi a fost ziua de pomenire a   Sfintei  diaconiţe Tatiana . Numele ce îl port este în cinstea ei şi sunt foarte mulţumită că părinţii mi-au dăruit un nume frumos şi puternic care îmi place enorm.

.....

Sfânta Tatiana s-a născut şi a trăit la Roma, într-o familie de nobili, în secolul al III-lea, în vremea împăraţilor Alexandru Sever şi Maximian , recunoscuţi în epocă  pentru cruzimea manifestată faţă de creştini. Tatăl Muceniţei, deşi a fost ales de trei ori proconsul în administraţia imperială, îmbrăţişa pe ascuns credinţa creştină şi fiica lui a fost crescută în spiritul iubirii de Hristos. La vremea când trebuia să se mărite, Tatiana a refuzat să-şi întemeieze o familie şi a ales viaţa monahală. Pentru dăruirea cu care-şi împlinea misiunea, ea a fost numită diaconiţă într-o biserică din Roma.

Rolul diaconiţelor

În zorii creştinismului, în Biserica primară, diaconiţele făceau parte dintr-un ordin clerical, fiind hirotonite de preot. Ele  aveau misiunea să-l  ajute pe preot la administrarea Sfintelor Taine (Botezul şi Mirungerea- ungerea cu Sfântul Mir a fetelor şi femeilor care se botezau ),  la catehizarea lor. Potrivit uzanţelor severe ale vremii, botezul nu se împlinea la vârsta prunciei, ci la maturitate, iar fetele şi femeile care doreau să se boteze, nu puteau fi atinse de un bărbat, chiar dacă acesta era preot. De aceea, preotul era ajutat la împlinirea ritualului de o diaconiţă. Mai târziu, Mirungerea, ungerea cu Sfântul Mir împlinită de diaconiţe,  s-a păstrat doar în anumite lăcaşuri creştine: în Biserica rusă şi în Biserica greacă, instituţia diaconiţelor există şi astăzi. În ţara noastră, în Biserica română, doar în unele mânăstiri, preotul este ajutat de o femeie care împlineşte misiunea diaconiţei şi este îmbrăcată cu un veşmânt special.  

În misiunea ei, Tatiana s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu: îşi petrecea vremea în post şi rugăciune, ajuta la îngrijea bolnavilor,  îi ajuta pe cei care se confruntau cu necazuri şi- l ajuta pe preot de câte ori era nevoie în Biserică. Totuşi, pentru acele vremuri, când împăratul se ruga şi aducea jerfe idolilor, Tatiana ducea o viaţă periculoasă.

Patimile Tatianei care n-a renunţat la credinţă

Chemată de puternicii zilei în templul lui Apollo pentru a-i aduce zertfe, Tatiana a refuzat şi s-a rugat cu credinţă lui Hristos. Din acel moment au început pătimirile Tatianei. La început i s-a tăiat părul, iar trupul i-a fost împus cu suliţa; a fost spânzurată şi aruncată în cuşca unui leu fioros. Ajunsă din nou în templul care adăpostea idolii, Tatiana a refuzat să le aducă jerfe, iar prin rugăciunile ei, adresate lui Hristos, s-au prăbuşit statuile acestora, iar muceniţa a fost supusă din nou chinurilor. De fiecare dată, îngerii au salvat-o şi, în ziua următoare, călăii Tatianei constatau că rănile ei se vindecau ca prin minune. Mai mult, când a fost aruncată în cuşca leului fioros, călăii au constatat cu stupoare că fiorosul animal a început să se gudure la picioarele diaconiţei. Patimile Tatianei au continuat zile în şir, iar ea era salvată de la supliciu de Hristos pe care-l invoca în rugăciuni şi de o ceată de îngeri, aşa cum se menţionează în Vieţile sfinţilor.

În cele din urmă, preoţii păgâni au fost convinşi că Tatiana este vrăjitoare şi aşa se explică şansa ei de a scăpa cu bine din orice chin. De aceea, i-au tuns părul pentru a alunga diavolii ascunşi în pletele ei. Pentru a fi convinsă să se roage idolilor, Tatiana a fost închisă în Templul lui Zeus. În ziua următoare, preoţii păgâni au constatat cu stupoare că statuia acestuia zăcea la pămânr, sfărâmată în zeci de bucăţele.Într-o zi de 12 ianuarie, în jurul anului 225, d.Hristos, Tatiana şi tatăl său au fost omorâţi prin decapitare şi au primit cununa mucenicească.

În  Biserica Ortodoxă, Sfânta Tatiana este prăznuită cu multă evlavie în ziua de 12 /25 ianuarie. Minunile săvârşite în rândul credincioşilor, şi al tinerilor care i-au cerut ajutorul, acolo unde aceştia se roagă la moaştele ei, au făcut ocolul pământului.

Puterea exemplului

Minunile pe care le-a făcut Sfânta în viaţa celor care i-au cerut ajutorul îi îndeamnă pe mulţi studenţi din diferite centre universitare să vină să se roage la cinstitele moaşte. În lume, Sfânta Tatiana este ocrotitoarea tinerilor şi studenţilor, iar în Rusia, Ucraina şi Belarus, sărbătoarea  este cunoscută şi ca zi a studenţilor.

De asemenea, Sfânta Tatiana este şi protectoarea clerului, pentru că ea a slujit ca diaconiţă la Sfântul altar. 

Părticele din moaştele sale se găsesc în multe lăcaşuri de cult

Mâna dreaptă Sfintei se odihneşte în Biserica Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului a Peşterilor din Rusia ; 

Părticele din moaştele Muceniţei se mai găsesc în Biserica Sfintei Tatiana din Moscova, iar un fragment din moaştele sale, la care se închină pelerinii americani, se găsesc în religvariul Mănăstirii Schimbarea la Faţă din Brookline, Massachusetts.

Indiferent ce faci în viaţă, va fi nesemnificativ. Dar e foarte important să o faci. – Mahatma Gandhi

“Daca esti suficient de norocos sa gasesti un stil de viata pe care sa-l iubesti, trebuie sa ai si curajul sa-l 
traiesti.” John Irvin

Viaţa are rost...deci trăieşte-o cu gust!

Viaţa este o curgere, este un fluviu, este o mişcare continuă. Dar oamenii au impresia că ei înşişi reprezintă ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenită; viaţa este o continuă schimbare. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Iar o viaţă abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă. – Osho

Micile plăceri ale vieţii... life's little pleasures

Odiseea sarcinei

În ziua în care am aflat că sunt însărcinată
Un val de emoţii incomparabile m-au învăluit îndată.
În minte mi s-au conturat instantaneu mii de speranţe Şi...
Viaţa mea a căpătat brusc alte nuanţe.

În luna întâi eram confuză căci abia aflasem despre doritul copil în devenire
Pe atunci abia spre finele lunii aflasem despre această fericire.
Repetam mereu pentru mine că viaţa e frumoasă!
Eram mulţumită căci să fiu mămica unui puiuţ am fost aleasă.

Mă simţeam diferit în luna următoare,
Căci hormonii îşi făceau menirea de viaţă creatoare
Eram cuprinsă de extaz, trăiam fiecare zi ca pe o nouă sărbătoare.

A venit foarte curând şi cea de-a treia lună de sarcină dorită.
Eram în fine o femeie împlinită.
Îmi desenam în minte momentele de fericire divină,
Visam cu ochii deschişi, aveam inima de bucurie plină.

În a patra lună aflasem că fătul e bine.
Simţeam cum se joacă zglobiu cu cordonul simţindu-se bine.
Burtica devenise vizibilă deja considerabil
Trăiam cu speranţa unui viitor veritabil.

Luna a cincea îmi aduse cu ea mult comfort personal
Mă simţeam bine de tot dar, mai aveam de înotat până la mal.
Totuşi emoţiile pluteau  pe valuri mereu
Însă, asta nu mă depăşise în mod instantaneu.

În luna a şasea îmi conturasem  în minte chipul piuţului cuminte
Alintându-l mereu cu cuvintele cele mai blânde .
Mi-l imaginasem cât de frumos să fie ar putea,
Îi simţeam temperamentul  jucăuş deja.

Medicul mă informase în luna a şaptea că poate sosi în orice zi
Eram totuşi pregătită orice nu ar fi!

Dar a venit şi luna a opta ce mi se părea dificilă şi grea.
Dar asta nu pot să zic că mă speria.
Aşteptam cu nerăbdare să vină în final ziua cea mare.
Deşi burtica îmi era grea , rotundă , iar afară era năduf şi mult soare.

Dar iată că sosi în sfârşit şi luna următoare.
Simţeam că mă maturizes şi devenisem protectoare.
Copilaşul însă se lăsase aşteptat cu nerăbdare
Iar când s-a născut în sfârşit, prima frază ce am rostit-o a fost că:
-Efortul se merită, chiar de e unul foarte mare!

Preţul vieţii obţinut în urma durerii de a naşte o fiinţă umană
Devine unul infinit de mare, responsabilizându-ne
Atribuindu-ne calificativul MAMĂ-

NIMIC PE LUME MAI CURAT ŞI DIVIN NU EXISTĂ
DECÂT  SĂ DEVII MAMĂ TRAVERSÂND ODISEEA SARCINEI DE CERURI PRESCRISĂ!

P.S. Aceste versuri le-am compus parcă trecând prin mine fiecare cuvânt scris. Acele emoţii chiar au fost trăite de mine.

Ziua de azi este una frumoasă pentru că...

Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă.
Încerc să mă trezesc zâmbind . Apoi mă scol şi mă spăl pe faţă, trec cu vederea şi nu mint, tot ce mă supără în viaţă.
  O zi în care m-am trezit din nou este o binecuvântare. În această zi trebuie să încerc să fac ceva cu tolc pentru a nu trăi în chin şi jale. Dacă aş fi pesimistă, cred că ar trebui să îmi plâng de milă zilnic, însă mi-am îngropat trecutul pentru a-mi trăi prezentul frumos şi a-mi construi viitorul mirific.

Destinul prinde formă în momentul în care iei o decizie. - Anthony Robbins

• Nu accepta viata asa cum ti-o propun oamenii. Nu inceta de a te convinge ca viata ar putea fi mai frumoasa; a ta si a celorlalti; nu alta viata, viitoare, care ne-ar consola de aceasta si ne-ar ajuta sa-i acceptam mizeria. Nu accepta. Din ziua in care vei incepe sa intelegi ca nu Dumnezeu, ci oamenii sunt raspunzatori de aproape toate nenorocirile vietii, nu te vei mai resemna. - Andre Gide
• Azi dimineaţă m-am trzit cu senzaţia imperioasă de a crea acest blog unde aş putea oricând să-mi aştern gândurile despre viaţă şi nu doar...
• Vreau să las amprente pe pământ în urma mea şi cred că în secolul 21 am toate pârghiile ca să pot face asta fără a mă complica prea mult.
• Anul acesta l-am început cu dreptul. A fost un început de an frumos pe care l-am întâmpinat în sânul familie alături de cei dragi sufletului meu.
• Mi-am scris pe o foaie tot ce vreau să realizez în acest an şi vreau să cred că totul este posibil atât timp cât încerci şi doreşti să obţii ceva cu adevărat.